Skip to content

Scrisoare pentru Romania, de Bianca Alexandra Cobori

Bianca Alexandra Cobori s-a nascut in Rosia Montana, are 24 de ani si a studiat Antropologia Economica.
Redam mai jos punctul sau de vedere legat de compania RMGC.

sursa: blogul ActiveWatch. Textul a mai fost preluat si pe Totb si pe Voxpublica, de catre Mihai Gotiu.

“Bună ziua,

Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economică şi în prezent mă ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc în Bucureşti şi pentru mine Roşia Montană reprezintă, dincolo de o chestiune amplu controversată, acasă.

Am plecat în urmă cu cinci ani dintr-un loc sărăcit forţat, cu o comunitate despicată, cu oameni independenţi şi mândri transformaţi peste noapte în cerşetori la uşile unei companii apărute din senin şi de niciunde; dintr-un loc controversat în care planurile de viitor, principiile, valorile sau priorităţile fuseseră şterse ca prin minune şi înlocuite de un parvenitism şi o pierdere a verticalităţii ce păreau să convină ambelor părţi. Oamenii deveneau bogaţi peste noapte şi plecau dintr-un loc în care parcă nu fuseseră niciodată, în timp ce o companie străină fără vreo istorie sau responsabilitate, înghiţea, încetul cu încetul, o localitate întreagă şi făcea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-şi păstrau încă scepticismul.

Mesajul devenise clar, sau sunteţi cu noi sau împotriva noastră, iar în lupta dintre o companie cu un capital puternic şi o comunitate de oameni simpli, tabăra era aleasă fără a sta prea mult pe gânduri; localitatea devenise astfel, un loc din care un tânăr pleca fără prea mult regret. Strategia tacită de marketing funcţionase perfect – oamenii se simţeau martorii neputincioşi ai propriului eşec, banul fără muncă în schimbul unei case, al unui pom sau … mormânt din cimitir, primea semnificaţia majoră, iar părinţii renunţau să mai investească în vreun fel în studiile copiilor lor, în condiţiile în care compania îi transforma, pe loc şi fără pretenţii, în falnici angajaţi ai unei structuri multinaţionale, la care ei – oameni simpli – nici nu ar fi visat. Mai mult, laptele şi mierea urmau să curgă feeric în noua localitate pe care compania urma să o construiască în vârful unui munte (că acel teren era probabil instabil, că nu era nici o posibilitate reală a unei vieţi normale într-o zonă ce nu fusese locuită niciodată din motive mult prea lesne de înţeles, sau că în jurul localităţii viitoare, pământul urma să fie dinamitat şi ciuruit de aceşti falnici salvatori-căutători moderni de aur, nu prea mai interesa pe nimeni). Pentru ceilalţi oameni, constituiţi de ceva vreme în minoritate, lucrurile erau ambigue, simţeau teamă pentru ceea ce urma să se întâmple şi intuiau că povestea minunată, povestită de cei mari şi cei mici deopotrivă, era o catastrofă camuflată de minciuni, reclame, sponsorizări ieftine şi autorităţi devenite impasibile. “Hopul” iniţial fusese depăşit – după vreo 10 ani de ştiri neoficiale şi zvonuri răspândite pe la colţuri, unii oameni implorau un loc de muncă în cadrul companiei (cei cu reale capacităţi de uitare a propriei verticalităţi, ajunseseră chiar directoraşi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce în limba română), ceilalţi aşteptau cu ardoare vânzarea proprietăţilor şi stăteau cu actele de proprietate la coadă, la uşile birourilor lor, în timp ce restul minoritar prefera să-şi trăiască în continuare viaţa, să meargă la serviciu şi să-şi trimită copiii la şcoală.

Peisajul social era discordant, ambiguu şi demn de a fi studiat la cursurile de sociologie. Se produsese o ruptură în toate aspectele vieţii, atât în cadrul localităţii, cât şi în jur; viaţa nu mai era demult normală şi transformările creaseră un cadru sufocant în care simţeai nevoia de a evada. Eroii salvatori ajunseseră deja, goliseră şcolile, bisericile şi casele de orice urmă de viaţă, şi mesajul care se prefigura era acela că, viaţa va deveni într-adevăr insuportabilă. Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat prea puţin, credinţa socială potrivit căreia singura şansă de salvare e reprezentată de depopulare şi ştergere de pe faţa pământului, este adâncită, iar speranţa că autorităţile îşi vor face treaba şi vor avea grijă de cetăţenii săi contribuabili, a fost deja îngropată.

Povestea de ansamblu a localităţii e cunoscută de toată lumea, însă poveştile mărunte ale oamenilor săi sunt trecute forţat în anonimitate de câte o strategie de marketing scumpă, şi totodată ridicolă, ce scoate în faţă roboţei fabricaţi, cu poveşti false şi vieţi vândute. În ceea ce mă priveşte, localitatea devenise un loc dezolant, în care viitorul şi alegerile lui nu mai aparţineau oamenilor şi în care dispăruse orice urmă a unei comunităţi sau a unei existenţe libere, necondiţionate sau asumate responsabil şi conştient de fiecare în parte. Nu m-a încercat nici un regret în momentul în care am plecat la Bucureşti sau la scurt timp, când am părăsit ţara cu o bursă de studii pentru SUA. Ironia a fost şi în acest caz, de o promptitudine fulgerătoare şi la nu foarte mult timp de când părăsisem ţara, jurându-mi să las în urmă toată controversa legată de acest proiect care se transformase deja în banalitate, un subiect răsuflat ce nu implica decât o opinie semi-analfabetă de tipul pro sau contra, îmi dădusem seama că dincolo de imagini ale caselor părăsite, oameni săraci şi îngrijoraţi, era singurul loc pe care îl puteam numi acasă şi pe care îl iubeam. Lucrul care trebuie totuşi subliniat, este că, presiunea exercitată asupra localnicilor şi asupra familiilor lor este enormă, sentimentele sunt de conştientizare a implicării şi afectării directe, dar şi de neputinţă absolută, de teamă că nimic nu va mai fi la fel şi că, orice posibilitate de alegere a viitorului va fi ştearsă. Este incredibil de simplu să cumperi un om; în schimbul a câtorva sute de euro şi a unui loc de muncă pentru un membru al familiei, omul apare la televizor şi spune tot ce vrei tu să spună, nu gândeşte, nu reflectează la conţinutul acelor cuvinte sau la posibilele lor implicaţii, proiectarea existenţei lor în viitor sau construirea unor obiective pe termen lung, devenind inaccesibile. Detaşarea este aproape imposibilă şi stabilirea obiectivelor şi a priorităţilor devine invariabil condiţionată de acest factor extern ce-ţi impune inclusiv limitele gândirii critice şi a capacităţii de a imagina un viitor pentru propria familie. Nu am fost deloc surprinsă când, după terminarea facultăţii aflându-mă în vacanţă la părinţii mei, descoperisem că aproape toţi tinerii din localitate deveniseră dependenţi de această companie. Nu eram surprinsă, şi nimeni nu ar fi fost, în condiţiile unei minime reflecţii asupra manierii lor de a acţiona.

Noi facem parte dintr-o generaţie care a crescut sub umbra şomajului, a posibilităţilor limitate sau a oportunităţilor muribunde. Un copil care creşte şi se dezvoltă cu teama poate inconştientă asupra unui pericol de sfidare a propriei libertăţi, a alegerilor viitoare şi, implicit, a vieţii în sine, ajunge un om cu prea puţină încredere în propriile forţe, în propria capacitate de a reuşi pe cont propriu, în libertatea de a gândi, de a alege şi de a visa. Privind în urmă, îmi dau seama că, manipularea exercitată a fost de dimensiuni înspăimântătoare şi a cuprins toate aspectele vieţii. Credinţa în propria libertate şi putinţă de a realiza lucruri de durată, de a aduce o mică contribuţie sau, de ce nu, o schimbare în lumea în care trăim, a fost sfărâmată. Sunt aşadar uşor de înţeles alegerile acestor oameni, alegeri ce cred că, nici nu le-au aparţinut vreodată. În aceste condiţii, luând în considerare influenţa şi puterea unei manipulări îmbrăcate în straie de bunăvoinţă, nu este greu de înţeles pesimismul adoptat de oameni, şi conul de umbră în care au ales să se refugieze, frustraţi, îndureraţi de simţul unei neputinţe insuflate forţat, luptându-se cu o dezbinare a propriilor alegeri şi decizii.

E atât de simplu să convingi un om că viaţa lui e lipsită de valoare şi că e lipsit de putinţa de-a schimba ceva. Nu ştiu dacă oamenii în general, au capacitatea de a schimba lumea, ştiu însă că, oamenii ambiţioşi şi încrezători în propria valoare şi propriile vise, pot face orice. E un lucru pe care nu l-am învăţat la Roşia Montană, ci departe, colorând banalitatea pesimismului şi inconsistenţa temerilor, cu oameni, vise, idei, posibilităţi, încredere. Sprijinită continuu de părinţii mei, cărora le voi fi recunoscătoare mereu pentru faptul că, pe de-o parte au considerat educaţia ca fiind pionul principal şi m-au sprijinit pe toată durata studiilor, iar pe de altă parte au avut suficientă încredere în a mă lăsa să iau propriile decizii, am avut prilejul de a avea ca mentori oameni remarcabili, de a călători, de a cunoaşte oameni de pe toate continentele, de a participa la proiecte importante în mai multe ţări şi de a încerca să creionez un viitor necondiţionat de cineva. Probabil am avut alte şanse, decât fostul meu coleg de clasă care vrea să ajungă miner la RMGC în binecunoscutele clipuri publicitare, dar asta doar datorită faptului că, părinţii mei care au muncit mereu din greu, şi-au păstrat încăpăţânarea de a nu cere ajutorul nimănui şi m-au învăţat importanţa asumării responsabilităţii în rezolvarea propriilor probleme.

M-am întors în ţară cu un altfel de sentiment şi mod de a privi lucrurile; merg la Roşia Montană de fiecare dată când am câteva zile libere, observ aceeaşi incertitudine şi chiar teamă în ochii oamenilor, şi îmi dau seama că miza e mult mai mare decât credem. Când un om ia decizia de a pleca oriunde în lume, este o decizie personală, când oameni care nu vor să plece sunt strămutaţi abuziv, fiindu-le smulse rădăcinile şi orice legătură cu trecutul, este o crimă. Iar dacă, această crimă e posibilă şi mai mult, rămâne nepedepsită datorită banilor, mesajul transmis celor de-acum şi celor ce vor fi, e de un tragism istoric.

Roşia Montană e mai mult decât un loc cu bogăţii istorice şi monumente ale naturii, e mai mult decât patrimoniu şi vestigii, e pentru unii oameni, acasă. E locul în care tinzi mereu să te întorci şi să ceri ajutor, e locul familiar şi prietenos în care ştii că îl vei primi. De aceea, roşienii nu scriu de obicei scrisori către România, nu imploră ajutor, nu cred în locuri de muncă ce nu vor exista niciodată, nu îşi deplâng la televizor soarta ce ei şi-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar să fie lăsaţi în pace, să-şi crească copiii şi să îmbătrânească în unicul loc în care concep că ar putea să o facă. Pentru ei, Roşia Montană nu e subiect de controversă, ci acasă, iar sentimentul că acasă ar putea să nu mai existe, devine copleşitor. De aceea, anonimitatea şi refuzul de a apărea în public cu propria lor poveste, e drept, fără ciorăpei croşetaţi, ci cu fapte reale pe care le trăiesc în fiecare zi, devin mai prietenoase şi astfel, nu riscă să transforme într-o simplă bagatelă unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii lor. Ei participă activ la o altfel de Campanie Salvaţi Roşia Montană, îşi propun să rămână încăpăţânaţi în hotărârea lor de a-şi continua viaţa în casele lor, de a merge la biserica în care s-au căsătorit sau şi-au botezat copiii, de a colinda dealurile mereu aceleaşi şi de a povesti misterul fiecărui colţ de stâncă, deal sau mină turiştilor doritori; de a pretinde că, prin consecvenţă şi credinţă interioară, lucrurile nu se vor schimba. Iar aceste lucruri mărunte dealtfel, cred că salvează Roşia Montană în fiecare zi. Roşia Montană e salvată prin fiecare banner, prin fiecare articol, studiu sau eseu, prin fiecare conferinţă sau prelegere universitară, prin fiecare Fân Fest, clădire de patrimoniu restaurată, turist sau simplu gând bun. Astfel, e menţinută în viaţă şi continuă să supravieţuiască demonstrând că, oportunităţile de dezvoltare sunt nenumărate.

Nu ştiu exact motivul pentru care am exprimat în scris un alt punct de vedere, o altă faţă a acestei cunoscute şi totodată, obscure poveşti…La insistenţele prietenilor şi ale colegilor mei, care erau stupefiaţi de povestea şosetelor croşetate şi de imposibilitatea ca un copil să facă o şcoală fără ajutorul companiei, eram nevoită să explic de ce părinţii mei au avut o viaţă liniştită, de ce muncind au reuşit să acorde copilului lor toate şansele, sau de ce nimeni din familia mea nu este dependent de sforile trase de această companie. Din momentul în care m-am întors în ţară, am dorit să conving pe cât posibil, că forţele proprii devansează capitalul şi fondurile oricărei multinaţionale; că devenind conştient de propriul potenţial, devii liber şi independent, iar acest sentiment e tot ce poate fi mai frumos.

Şi totuşi, dincolo de provocări, riscuri sau inevitabile frustrări, rămâne formidabila mobilizare a societăţii civile, într-o perioadă în care mulţi o consideram imposibilă. Îmi amintesc uimirea pe care am avut-o în SUA când, stând de vorbă cu un grup de prieteni arheologi de la o universitate franceză, observam fascinaţia pe care o aveau faţă de istoria şi patrimoniul arheologic al Roşiei Montane, în timp ce îşi exprimau îngrijorarea cu privire la viitorul acesteia. Pe de-o parte, era surprinzător interesul unor oameni ce nu aveau nicio legătură directă cu localitatea, iar pe de altă parte, era prima dată când, într-un context legat de Roşia Montană, auzeam de patrimoniu, conservare, management al patrimoniului cultural, turism, dezvoltare…Ceea ce auzisem până atunci, era doar exploatare (a aurului, a oamenilor), şomaj, zonă defavorizată, vieţi şi şanse irosite… Iar din acel moment, am fost martorul unei agregări unice în România, între oameni şi organizaţii, în care obiectivul comun era transmiterea unuia dintre cele mai importante mesaje şi totodată, semnale de alarmă din perioada contemporană. Cred astfel că, lucrul acesta reprezintă un succes în sine şi un pas important în salvarea uneia dintre ultimele dovezi ale autenticităţii, valorii spirituale şi ale paşilor noştri în istorie, ale unei moşteniri unice ce nu-şi merita acest viitor incert. Sper ca aportul fiecăruia să aibă efectul pe care îl dorim cu toţii şi să devină o poveste frumoasă a încrederii, a valorilor comune şi a solidarităţii.

Mulţumesc pentru răbdarea de a citi până la capăt şi un an bun să avem cu toţii!”

Advertisements

RMGC caută noi talente pentru noi spoturi TV. Cu forța.

Incerc sa prezint obiectiv vestile aflate astazi de la un localnic din Rosia Montana:

Aproximativ 40 de angajati RMGC din Rosia Montana au fost chemati zilele trecute la o sedinta in cadrul careia li s-a comunicat ca, daca vor sa isi pastreze locul de munca si dupa 1 ianuarie 2012, trebuie sa faca reclama TV pentru companie.

Angajatii au primit drept tema pentru acasa sa se gandeasca la povesti de viata sfasietoare, urmand ca, din totalul de 40 de povesti, sa fie alese 5, care ar urma sa fie transformate in spoturi TV.

“Sunt distrusi”, mi se spune, “plang oamenii, dar ce sa faca, au copii acasa. […] Le-au vorbit ca la niste gunoaie.”

“Sa-mi fi spus mie asta, imi dadeam demisia pe loc”, spune altcineva care, din fericire, nu depinde de banii “Goldului”.

“Oare ar vrea cineva sa faca o declaratie pentru presa?”, intreb. “Oamenii sunt speriati, puneti-va in locul lor”, mi se raspunde. “Astia sunt in stare de orice”, si omul tace si se gandeste la familia lui.

Contactati, reprezentantii RMGC au declarat: “Vorbe de lemn, vorbe de lemn, vorbe de lemn, vorbe de lemn, vorbe de lemn, vorbe de lemn, vorbe de lemn.”

Ghid de exercitare a dreptului la întrunire si a dreptului la libera exprimare

Acest ghid este realizat de activisti din Campania Salvati Rosia Montana, in urma experientei de la TVR (occupy tvr), cand mai multi activisti au fost luati pe sus si dusi in mod abuziv la sectia 1 de Politie. Acceptam completari, sugestii, atentionari in caz de inexactitati, samd.

Vezi si inregistrarea video a workshopului de drepturi cetatenesti care a avut loc la Cluj-Napoca joi, 10 noiembrie: partea 1, partea 2, partea 3, video. Vezi cum au raspuns fortele de ordine la intrebarile din cadrul workshopului de drepturi cetatenesti, aici – in curand (fb).
Vezi Kit-ul de nesupunere civica realizat de activiști din Campania Salvați Roșia Montană, în urma ocupării Hotelului Continental din Cluj.

Lamuriri preliminare

Conform Art. 3 din legea 60/1991, “Nu trebuie declarate, in prealabil, adunarile publice al caror scop il constituie manifestarile cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale ori care se desfasoara in incinta sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.

Legea 60/1991, numita si legea adunarilor publice, are drept scop garantarea libertatii de exprimare si a libertatii de intrunire pasnica: Art. 1 din legea 60/1991 “Libertarea cetatenilor de a-si exprima opiniile politice, sociale sau de alta natura, de a organiza mitinguri, demonstratii, manifestatii, procesiuni si orice alte intruniri si de a participa la acestea este garantata prin lege.”

Dreptul la întruniri publice este garantat prin Constituție (art. 39).

Important:
1. Cunoasteti Art. 3 din legea 60/1991 – nu e nevoie de “declarare” sau (“autorizare”, conform mitului autorizarii) pentru acele tipuri de intruniri pasnice.
2. Intelegeti distinctia dintre a “declara” o intrunire publica si a obtine “autorizatie” pentru o intrunire publica. Vezi articolul lui Mihai Gotiu despre un proiect de lege propus de MAI cu privire la intrunirile publice.


Concret


I. pentru orice tip de intrunire mentionata in art. 3 al legii adunarilor publice:

– intalnirea trebuie sa fie una pasnica. daca apar provocari, ramaneti pasnici.
– daca afisati bannere (exceptie: decor pt piese de teatru, happeninguri, samd) sau strigati lozinci, intalnirea dumneavoastra devine demonstratie/protest
– tricoul cu Rosia Montana nu constituie banner 😀
– zgomotul, strigatele, reprezinta tulburari ale linistii publice
– aveti voie sa cantati, cantatul nu reprezinta tulburare a linistii publice
– versurile cantecelor/ inscriptiile din decor nu trebuie sa contina instigari la ura, violenta sau discriminare
– aveti buletinul sau un act de identitate la dumnevoastra
– jandarmii au dreptul sa va legitimeze
– daca sunteti pasnic, nu aveti bannere si v-ati legitimat, jandarmii nu au dreptul sa va duca la sectie

II. in caz de abuz, daca vor sa va duca la sectie desi v-ati legitimat si ati fost pasnic:

– chemati cameramanii
– nu va impotriviti folosind violenta. cel mai bine va asezati pe jos, astfel incat sa fie evident ca sunteti luati pe sus. fiti pasnici.
– intrebati-l pe cel care va retine cum il cheama, gradul, si motivul pentru care va retine. asigurati-va ca dumneavoastra si/sau cei din jur retin aceste informatii, rugati-i sa le noteze. la fel, intrebati la ce sectie veti fi dus si spuneti-le celorlalti.

III. odata ajunsi la sectie:

– pastrati-va calmul
– tineti minte ca jandarmii sunt si ei oameni si ca fiind civilizat si prietenos le transmiteti cel mai bine mesajul dumneavoastra
– nu semnati procesul verbal
– nu faceti nicio declaratie, dar fiti prietenos si cooperant in rest. Pastrati-va calmul si repetati-le mereu ca dreptul la intruniri publice pasnice este garantat prin Constitutie, art. 39. Intrebati-i care este motivul pentru care ati fost dus la sectie, dar nu va aparati dumneavoastra, s-ar putea sa spuneti lucruri care pot fi folosite impotriva dumneavoastra.


IV. dupa ce ati plecat de la sectie:

– de completat 🙂

Drepturile omului, Declaratia drepturilor omului:

libera exprimare – Art. 19

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opniii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

dreptul la intrunire – Art. 20 Alin.1

Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica.

dreptul de a lua parte la viata culturala – Art. 27 Alin.1

Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.

Resurse:
Legea 60/1991
Declaratia drepturilor omului

OccupyConti atrage atentia asupra legii minelor. Declaratii de la conferinta de presa

Miercuri, 9 noiembrie 2011, a avut loc la Cluj o conferinta de presa a celor 6 ‘ocupanti’ Conti pentru Rosia Montana. Alaturi de cei 6 s-a aflat si avocatul care ii reprezinta in relatia cu autoritatile, fostul consilier prezidential Péter Eckstein-Kovács.
Domnul Péter Eckstein-Kovács si-a dat demisia in septembrie 2011 din postul de consilier prezidential, din cauza unui diferend de opinii intre el si presedintele Basescu in legatura cu proiectul minier propus de RMGC.
Péter Eckstein-Kovács a declarat ca va face tot ce ii sta in puteri pentru a-i ajuta pe cei din campania Salvati Rosia Montana, initiata de locuitorii din Rosia Montana care se opun proiectului minier.

Spicuim din declaratiile facute de participantii de la protestul de luni din Cluj:

Legea minelor trebuie sa nu treaca de Camera Deputatilor

“În comunicatul de presă pe care l-am transmis dimineaţă, după ce am ocupat clădirea /…/ s-a pus accentul foarte mult pe expropriere, pe lobby-ul prezidenţial făcut pentru RMGC şi pe reclamele RMGC. Şi cred că e important să subliniem încă o dată că, dacă legea minelor va trece cu aceste amendamente propuse în 2009 de un senator PSD şi un senator PDL, şi acest proiect va avea loc, atunci fiecare dintre dumneavoastră, fiecare dintre noi, orice român din România va putea fi scos afară din casa lui de către stat, în numele unei companii private /…/. Nu va fi în nici un fel în interesul statului român, nu vă va mai reprezenta în nici un fel interesele. Şi cred că acest lucru este foarte important, pentru că dacă acest precedent se creează, înseamnă că în România chiar nu mai există nici un fel de urmă de democraţie reală. ” (Mihnea Blidariu)


Lobby-ul facut de presedinte este deranjant si lipsit de fair-play

“Şi, în acelaşi timp, suntem foarte deranjaţi şi dezamăgiţi de lobby-ul pe care preşedintele Traian Băsescu îl face acestei companii, în mod deschis şi transparent, fără [a avea] nici un fel de calitate juridică sau de orice alt gen, exprimând opinii ca la uşa barului. Totuşi, nu suntem într-o republică bananieră, din lumea a 3-a, suntem membru al Uniunii Europene şi nu cred că un preşedinte de stat dintr-o ţară europeană are dreptul de a face aşa ceva. De aceea am şi cerut prin acel comunicat preşedintelui Traian Băsescu să înceteze a face lobby acestei companii. /…/ Este o companie privată, acţionează în domeniul privat, nu este interes naţional.” (Mihnea Blidariu)


Avocatul Péter Eckstein-Kovács, reprezentantul legal al manifestantilor

“Sunt aici în calitate de avocat al celor alături de care îmi face onoare să stau alături, şi ca orice avocat la un astfel de eveniment verific competenţa – nu competenţa mea de avocat (care există 🙂 ), ci a autorităţilor. Şi aici am o primă problemă: am văzut că ieri, în Bucureşti, a intervenit jandarmeria, da? Dacă se pune vreo problemă, se poate spune că liniştea publică a fost tulburată (deşi eu n-am văzut cetăţeni foarte tulburaţi în liniştea lor în Piaţa Libertăţii), apărarea ordinii publice este de competenţa jandarmeriei. Or eu, trecând pe acolo la o cafea şi făcând nişte cumpărături, am văzut numai poliţişti. Păi de ce poliţişti? Poliţiştii trebuie să alerge după hoţi, pentru că de asta îi plătim, nu? Nu ca să se implice în alte acţiuni, care nu sunt de competenţa lor. A doua chestiune – acea sesizare: este o nebuloasă, în primul rând, în legătură cu cine are dispoziţia legală asupra acestei clădiri, care zace de ani de zile în neîntrebuinţare, care e un monument istoric [ce] decade cu zilele, în care homeless-ii îşi găsesc un adăpost (şi care nu sunt deranjaţi nici de poliţie, nici de proprietari) – deci eu nu ştiu în momentul de faţă, cred că nici Poliţia nu ştie cine răspunde juridic, cine are calitatea de a face o plângere. Pentru că dacă se pune problema pe plan juridic de a fi o infracţiune (dar eu sunt hotărât şi afirm în cunoştinţă de cauză că nu se pune această problemă), ar fi tulburare în posesie, care se urmăreşte la plângerea prealabilă a persoanei interesate. Or, aici persoana interesată… nu se ştie în momentul de faţă cine are puterea peste acest imobil. In al doilea rând, am avut ‘şansa’ de a vedea acest înscris, şi aici poliţia nu spune adevărul. Deci dacă în această sesizare figurează expresiile de plângere prealabilă, de plângere penală, atunci eu o mănânc.” (Péter Eckstein-Kovács)

“În al treilea rând, şi asta e pentru studenţi de anul I de drept, ca să fie vorba de o infracţiune trebuie să o săvârşeşti cu intenţie sau din culpă; or, intenţia acestor oameni onorabili nu a fost să săvârşească o infracţiune, ci a fost dorinţa de a se face auziţi. Închei prin a mulţumi presei clujene pentru că, indiferent dacă este de acord sau nu este de acord cu exploatarea de la Roşia Montană, a relatat corect cele întâmplate, şi a ajutat ca acest caz să ajungă în atenţia FrancePress, a principalelor televiziuni franceze, dar şi în presa din Canada care, mă rog! este interesată, prin proprietarii Gold-ului, de aceste evenimente.” (Péter Eckstein-Kovács)


Un mesaj pentru publicul larg: “îndrăzniți”

“În primul rând, să nu se mai teamă de autorităţi, să îndrăznească să iasă în stradă, să organizeze acţiuni pentru Roşia Montană, pentru că este foarte simplu. Şi de aceea suntem astăzi aici, practic, pentru a clarifica informaţiile vehiculate în presă şi informaţiile date public de către poliţie, care induc în eroare potenţialii activişti pentru cauza Roşia Montană; despre aceste informaţii eu cred, personal, că au scopul de a-i descuraja pe aceşti potenţiali activişti de a organiza acţiuni, determinându-i să le fie teamă să acţioneze, să le fie frică de autorităţi. Mesajul meu personal este să îndrăznească, să se informeze asupra drepturilor lor – şi că libera exprimare este un drept garantat prin constituţie, şi să o facă fără teamă.” (Raluca Dan)

Conferință de presă OccupyConti

Miercuri, 9 noiembrie 2011, orele 12.30 va avea loc o conferinta de presa a celor 6 ‘ocupanti’ Conti pentru Rosia Montana pentru a clarifica informatiile vehiculate in presa referitor la desfasurarea actiunii si consecintele acesteia.

In cadrul conferintei, ‘ocupantii’ vor da declaratii de presa si va fi prezentata o analiza juridica facuta de catre
avocatul Péter Eckstein-Kovács.

Conferinta va avea loc la Bio Cafe, in incinta Cosul Verde – Piata Avram Iancu, nr 13, Cluj Napoca.

LATER EDIT: Conferinta a luat sfarsit. Intrebati ce mesaj au pentru publicul românesc, în general, participantii au raspuns:

“În primul rând, să nu se mai teamă de autorităţi, să îndrăznească să iasă în stradă, să organizeze acţiuni pentru Roşia Montană, pentru că este foarte simplu. Şi de aceea suntem astăzi aici, practic, pentru a clarifica informaţiile vehiculate în presă şi informaţiile date public de către poliţie, care induc în eroare potenţialii activişti pentru cauza Roşia Montană; despre aceste informaţii eu cred, personal, că au scopul de a-i descuraja pe aceşti potenţiali activişti de a organiza acţiuni, determinându-i să le fie teamă să acţioneze, să le fie frică de autorităţi. Mesajul meu personal este să îndrăznească, să se informeze asupra drepturilor lor – şi că libera exprimare este un drept garantat prin constituţie, şi să o facă fără teamă.” (Raluca Dan)

Vezi intregul articol cu declaratiile facute in conferinta de presa aici.

Parlamentari din Camera Deputatilor care se opun Legii Minelor

Daca 488 europarlamentari doresc interzicerea cianurilor in minerit, dintre care 19 europarlamentari români, in timp ce Comisia Europeana ezita sa puna in practica recomandarile Parlamentului European, sa vedem cati parlamentari autohtoni sunt gata sa voteze impotriva Legii Minelor, un proiect legislativ controversat care ar da dreptul unei companii private sa faca exproprieri, incalcand grav drepturile omului.

Parlamentari (din Camera Deputatilor) care se opun Legii Minelor

Aceasta lista este in lucru si va rugam sa contribuiti, prin intermediul comentariilor, sugerandu-ne parlamentari care s-au exprimat public in legatura cu legea minelor.
Va multumim 🙂

International Conference in Cluj-Napoca, Romania: “Rosia Montana in Universal History”


“Science without conscience is the soul’s perdition”
(François Rabelais)

Cluj-Napoca, Romania: On 11-12 November 2011, the Conference “Roşia Montană in Universal History” will gather, in the Aula Magna of Babeş-Bolyai University from Cluj-Napoca, Romania, numerous and renowned personalities from the most important universities in Romania and from abroad, who are competent to express their opinions on this matter.

The event is organised by Babeş-Bolyai University, the Romanian Academy and ICOMOS Romania in collaboration with “Save Roşia Montană!” Campaign.


Scientific sessions:

Natural, Historic and Cultural Patrimony of the Roşia Montană Area
Impact of the RMGC Project on the Landscape and Environment
Social and Economic Effects of the RMGC Project
Viable Alternatives for the Sustainable Development of Roşia Montană

Babeş-Bolyai University, Cluj-Napoca, Aula Magna
(1 Mihail Kogălniceanu St.)

Open session:
The Case of Roşia Montană in Images and Debates
Clubul Casei Universitarilor
(1 Emmanuel de Martonne St.)

The great university centres in the world have turned into a tradition the organisation of debates and the proposal of solutions to the controversial issues and topics the society is confronting with at a certain point.

Due to its complexity, the case of Roşia Montană represents such a debate topic. Babeş-Bolyai University, the Romanian Academy and ICOMOS Romania have gathered in the effort to analyse, in an academic framework, the multiple aspects implied by the mining project proposed by RMGC, the durable development of the area, the preservation and exploitation of the natural and cultural patrimony, the social impact and, last but not least, the civil involvement in the decision-making process for the future of the society.

The Conference “Roşia Montană in Universal History” will gather, on 11-12 November 2011, in the Aula Magna of Babeş-Bolyai University, numerous and renowned personalities from the most important universities in Romania and from abroad, who are competent to express their opinions on this matter.

Personalities who confirmed their participation to this event have assumed the moral duty of using their knowledge for the benefit of the society, understanding the fact that a community cannot develop normally unless major decisions take into account the opinion of the experts from all fields.

Conference Programme

11 November 2011

9.00-9.30 Conference Opening, in Aula Magna
Welcome speeches addressed to the participants given by:
Professor Andrei MARGA, Ph.D., Rector of BBU
Academician Emil BURZO, President of the Romanian Academy, Cluj Branch
Professor Sergiu NISTOR, President of ICOMOS Romania
Mihai Goţiu“Save Roşia Montană!” Campaign

9.30-10.00 Coffee Break

10.00-13.30 Working Session 1
“Natural, Historic and Cultural Patrimony of the Roşia Montană Area”
in Aula Magna

10.00-13.30 Working Session 5
“The Case of Roşia Montană in Images and Debates”
in Clubul Casei Universitarilor

13.30-15.00 Lunch at Piramida Restaurant

15.00-19.00 Working Session 2
“Impact of the RMGC Project on the Landscape and Environment”
in Aula Magna

15.00-19.00 Working Session 5
“The Case of Roşia Montană in Images and Debates”
in Clubul Casei Universitarilor

19.00-21.30 Dinner at Piramida Restaurant

12 November 2011

8.00-10.15 Working Session 3
“Social and Economic Effects of the RMGC Project”
in Aula Magna

10.15-10.45 Coffee Break

10.45-13.30 Working Session 3
“Social and Economic Effects of the RMGC Project”
in Aula Magna

13.30-15.00 Lunch at Piramida Restaurant

15.00-18.00 Working Session 4
“Viable Alternatives for the Sustainable Development of Roşia Montană”
in Aula Magna
18.00-19.00 Conference Conclusions
Elaboration of the report
in Aula Magna
19.00-20.00 Press Conference
in Aula Magna

details: ubbcluj.ro, rosiamontana.org